Curând în corabia mare 

Back


Curând în corabia mare
Pluti-vom deasupra de nori, 
Scăpând de pedeapsa în care
Pieri-vor cei nepăsători.
Corabia noastră e harul
În care cu toţi am intrat.
Isus pentru noi este darul
Ce Tatăl Ceresc ni L-a dat.

Cor:
Voi fraţi şi surori, găsiţi-vă loc, 
În arca salvării veniţi.
Căci lumea aceasta va arde în foc, 
Sfârşitu-i aproape, să ştiţi.

Voi oameni fugiţi de păcate, 
În arca salvării veniţi.
Căci uşa-i deschisă, se poate
Salvarea cu toţi să găsiţi.
Corabia noastră-i pe ape, 
Pe râuri, pe mări, pă uscat, 
Dar iată căci vremea-i aproape, 
Când pleca-vor doar cei ce-au vegheat.

Dar oamenii iar se-nvrăjbiră, 
Păcatul din nou i-a cuprins, 
Deşi cei dintâi ne vestiră
Pedeapsa cu focul nestins.
Va arde pământul şi cerul, 
Şi lumea în foc va pieri, 
Dar cine se-ntoarce la Domnul, 
Salvare la El va găsi.

Curând se sfârşeşte coşmarul
Şi groaza ce noi o privim.
Veniţi ca să dregem altarul
Pe care mereu să jertfim.
A noastră iubire deplină
Şi dorul ce arde nespus, 
Ce-aşteaptă pe Domnul să vină, 
Ce-aşteaptă pe Domnul Isus.