(Psalmul 42)

Cum doreşte cerbul care-i însetat, 
Izvoarele de apă, şi caută neâncetat, 
Fript de însetare după Duhul Tău, 
Caută şi tânjeşte şi sufletul meu.
Fără apă vie noi sântem uscaţi, 
Ca şi cerbii care umblă însetaţi.
Seceta e mare în al Tău popor, 
Doamne dă-ne apă din al Tău izvor.

Cor:
Vino frate la izvor, ca cerboaica zorilor, 
Nu mai sta pe câmpuri însetat.
Caută până când găseşti, apele Dumnezeieşti, 
Duhul Sfânt e Râul minunat.

Căci mulţimea piere, pier cei însetaţi, 
Fără apă vie noi sântem uscaţi.
Fiicele lui Iuda, fii din Sion, 
Vestejesc ca floarea albă din Saron.
Căci lipseşte harul Duhului Tău Sfânt, 
Mare însetare-i astăzi pe pământ.
Bietele cerboaice gem şi tânguiesc
Lângă puişorii care îi privesc.

Fără strop de apă, fără strop de har, 
Jertfa e ucată chiar şi la altar.
Până când, o Doamne, vom tânji mereu, 
Fără de putere, fără Duhul Tău.
Până când mândria va batjocori
Pe acei ce strigă, pe ai Tăi copii?
Apele-s amare, mulţi se-nbolnăvesc, 
Toţi aceia care beau ce e lumesc.

Doamne dă-ne apă din al Tău izvor, 
Căci sântem sătui de-atâta gust de clor.
Vrem învăţătură din al Tău Cuvânt, 
Vrem să ne adape Duhul Tău Cel Sfânt.
Nu mai vrem noroaie în al nostru crez, 
Norii fără apă, să-i îndepărtezi.
Norii plini cu ape lasă-i peste noi, 
Ca să beie cerbii şi a Tale oi.