Cu turma lui, pe muntele Horeb, 
Dincolo de pustie se ducea.
Căci socrul său pe Moise l-a trimis
Ca s grijească de averea sa.

Acel păstor cu un toiag, 
Grijea de oi în fiecare zi.
(:Şi pe-nserat se întorcea
Cu oile pe care le păştea:)

Iar într-o zi pe când privea mirat, 
Văzu un rug, un rug adevărat.
Dar ceva însă neobişnuit, 
În el ardea un foc nemistuit.

Şi Moise tare s-a-nfricat, 
Căci de acolo Domnul l-a chemat.
(:Din focul care nu s-a mistuit, 
El glasul Domnului l-a auzit:)

Şi-n timp ce el privea, privea uimit, 
Cuvântul sfânt lui Moise i-a vorbit:
"Descalţă-te, căci locul este sfânt!"
Căci Dumnezeu se-atinse de pământ.

Atuncea Domnul l-a trimis, 
Şi către Moise el aşa a zis:
(:"Te du la ei cu paşi grăbiţi, 
Să-i ibăveşti pe-aceia asupriţi!":)

Prin tine Eu voi face mari minuni
În faţa celor ce vă asupresc.
De-aceea du-te Moise, nu mai sta, 
Căci vreau pe Israel să-l izbăvesc.

Şi iată-l pe alesul slujitor, 
Cu un toiag, toiagul de păstor.
(:Din mâna celor tari a izbăvit
Poporul care greu a suferit:)

Căci Dumnezeu s-a arătat
Şi i-a vorbit când l-a chemat.
Pe omul care-a biruit, 
Căci Dumnezeu l-a însoţit.

Asemeni lui, Isus Christos
Din grea robie El ne-a scos.
(:Şi e cu noi în orice zi, 
Până când drumul vom sfârşi.:)