Căci seara vine plânsul 

Back


(Psalmul 30)

Căci seara vine plânsul, chinul cel amar, 
Dar dimineaţa vine bucuria iar.
Căci mânia ţine doar o clipă, doar, 
Bucuria însă-i fără de hotar.

Cor:
Cântaţi şi slăviţi, ai Domnului iubiţi.
Cu laudă, mulţumire, ânaintea Lui veniţi, 
Căci El s-a-ndurat şi ne-a răscumpărat, 
Şi bucuria mântuirii-n suflet ne-a lăsat.

Când îmi mergea bine, eu ziceam aşa:
Niciodată Doamne nu m-oi clătina.
Dar când Tu de mine faţa Ţi-ai ascuns, 
Spaima cea de moarte-n suflet mi-a pătruns.

Sacul meu de jale, mi l-ai dezlegat, 
Când în strâmtorare Doamne te-am chemat.
Mi-ai luat durerea, şi de-atunceaeu, 
Plin de bucurie merg pe drumul Tău.

Inima mea mută, care a tăcut, 
Astăzi cântă slavă ca la înceout.
Plină de nădejde, de curajul sfânt, 
O cântare nouă Domnului îi cânt.

Doamne, Tu din groapă sus i-ai ridicat, 
Pe aceia care Ţie s-au predat.
Nu lăsa să piară sufletul zdrobit, 
Care prin credinţă Ţie ţi-a slujit.

Îndrăzniţi pe cale, fraţi, surori, strigaţi.
Din necaz, din jale, să fiţi ridicaţi.
Psalmul ne arată, Domnul s-a-ndurat, 
Omul cel pe moarte a fost vindecat.