Ca şi Ezra 

Back


Ca şi Ezra, ca Nemia, cei întorşi din Babilon, 
Să zidim şi noi spărtura zidurilor din Sion.
Uite casa prăbuşită, uite ce ruine, fraţi.
Să zidim şi noi locaşul celor binecuvântaţi.

Cor 1:
Cu uneltele în mână, şi cu arme de război, 
Niciun zid să nu rămână în ruine, ân noroi.
Puneţi piatră lângă piatră, voi zidari duhovniceşti, 
Ca să crească adunarea prin puteri Dumnezeieşti.

Nu vă pese de Rabşache, de acel nelegiuit, 
Să zidim o casă sfântă Dumnezeului Slăvit.
Şi zăvorul şi spărtura, haideţi să le dregem, fraţi.
Să păzim învăţătura, să nu fim din nou prădaţi.

Cor 2:
Să citim din Cartea Legii, să citim din ea mereu, 
Să-şi aducă toţi aminte de al nostru Dumnezeu.
Să-L chemăm ca să sfinţească Domnul, tot ce am zidit.
Casa noastră s-o păzească de acel nelegiuit.

De pe ziduri să se-nalţe ale corului cântări, 
Să răsune, să străbată până sus în depărtări.
Şi preoţii şi leviţii, să strigăm într-un cuvânt:
Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru Sfânt!

Cor 3:
Să împodobim altarul cu miresme şi cu flori, 
Să reverse Domnul harul peste fraţi, peste surori.
Să împodobim altarul cu miresme şi cu flori, 
Să reverse Domnul harul peste fraţi, peste surori.