(Psalmul 73)

Bun este Domnul cu Israel, 
Cu neamul care se-ncrede-n El.
Totuşi, adesea m-am clătinat, 
Când pe-a mea cale nu am vegheat.

(:Când m-am uitat la oamenii răi, 
Câtă încredere au în ei.
Lor nu le pasă, nu se gândesc, 
Numai la trupul lor pământesc:)

Râd şi se-amuză de neamul cel sfânt, 
Şi totuşi, ei sânt cei tari pe pământ.
Au tot ce vor şi tot ce doresc, 
A lor dorinţe şi le-nplinesc.

(:Plini de grăsime, plini cu dezmăţ, 
Au masa plină ca la ospăţ.
Lor nu le pasă de-acei lipsiţi, 
Oamenii mândri sânt fericiţi.:)

N-am priceput şi n-am înţeles, 
Şi mă-ntrebam despre-acestea ades.
Cei care uită pe Dumnezeu, 
Ei sânt scutiţi de necaz şi de greu.

(:Dar la sfârşit, Domnul mi-a arătat, 
Pe-acel lipsit, şi omul bogat.
Cel credincios este-n cerul senin, 
Iar omul rău va petrece în chin:)

Domnul îl pune pe loc stâncos, 
Pe omul care-i necredincios.
El se înalţă ca un viteaz, 
Dar va cădea în veşnic necaz.

(:În Casa sfântă când am intrat, 
Toate acestea le-am învăţat.
Care e soarta omului rău, 
Şi soarta noastră cu Dumnezeu:)

Merită frate să fii smerit, 
Şi pentru Domnul , batjocorit.
Nu-ţi mai întoarce privirea-napoi, 
Spre-aceea care nu sânt cu noi.

(:Mergi înainte, fii credincios, 
Cerul e-al nostru, cerul frumos.
Lumea aceasta este a lor, 
Domnul ne dă nouă alt viitor:)

Şi-n psalmul şaptezeci şi trei, 
Domnul vorbeşte de-aceia răi.
De soarta celui nemântuit, 
Unde vor merge ei la sfârşit.

(:Bun este Domnul cu Israel, 
Cu neamul care se-ncrede-n El.
Căci răsplătire El ne va da, 
Dacă vom crede şi vom răbda.