(Psalmul 102)

Aşa cum se schimbă veşmântul
Când el prea de tot s-a-nvechit, 
Aşa ne arată Cuvântul
Căci cerul va fi înoit.
Acele dântâi vor dispare
Aşa ca un sul adunat.
Şi stele şi lună şi soare, 
Vor arde în veac, neâncetat.

Pământul şi munţii şi marea, 
Şi cerul aşa cum s-a spus, 
Va arde văzduhul şi zarea
Atunci când veni-va Isus.
Căci petele negre, murdare, 
Acei din văzduh, au stricat
A Domnului sfântă lucrare, 
De-aceea El i-a condamnat.

Ei pier şi se duc în osândă
Şi astre, şi îngeri stricaţi.
Aşa cum se schimbă veşmântul, 
Cei mândri vor fi lepădaţi.
Iar după această pedeapsă, 
Acelaşi ce-a fost la-nceput, 
El face o lume mai dreaptă, 
Cu-acei care-n El au crezut.

El astăzi lucrează-noirea, 
El astăzi ne dă Duhul Sfânt.
În suflet ne pune iubirea, 
Ne-nbracă cu albul veşmânt.
Grăbeşte-te frate şi cere, 
Nu cumva să fii dezbrăcat, 
Lipsit de cereasca putere, 
Lipsit de veşmântul curat.

Căci Domnul în veci dăinuieşte
Cu-acei care Lui I-au slujit.
Oricine pe El îl iubeşte, 
În ceruri va fi fericit.
Grăbeşte-te frate şi cere, 
Nu cumva să fii dezbrăcat.
Lipsit de cereasca putere, 
Lipsit de veşmântul curat.