Aşa cum a văzut şi Zaharia 


Aşa cum a văzut şi Zaharia, acele şapte ţevi de sus, din zări, 
Prin care se coboară bucuria şi Duhul Sfânt la noi în adunări.
Căci vasul cel cu untdelemn luceşte, aşa cum Zaharia l-a văzut
Deasupra strălucirilor de aur, deasupra celor care au crezut.

Cor:
Nu ştii ce-nseamnă, dacă nu ştii, 
Tu stăruieşte şi vei primi.
Aşa cum scrie al Său Cuvânt, 
Căci untdelemnul e Duhul Sfânt.

El nu ştia ce-nseamnă strălucirea şi taina care i s-a arătat.
Dar Domnul îi trimise tâlcuirea de care el atunci s-a bucurat.
Aceasta e lucrarea mântuirii desfăşurată astăzi pe pământ.
Dar nu prin forţă, prin puterea firii, căci noi sântem zidiţi prin Duhul Sfânt.

Aceasta este taina arătată cu cele şapte ţevi şi doi măslini, 
Căci prin Isus şi Duhul Sfânt se-arată acei ce sânt adevăraţi creştini.
Din partea celor şapte duhuri frate, apostolul Ioan ne-a salutat;
Căci darurile care ne-au fost date, din cele şapte ţevi au picurat.

Biserica e sfeşnicul de aur, aşa cum Domnul lui Ioan i-a spus.
Acele şapte sfeşnice primare, erau bisericile Lui Isus.
Deasupra lui, e vasul cu putere, cu untdelemnul cel Dumnezeiesc, 
Dar numai cine stăruie şi cere, puterea de la Domnul, o primesc.